Categorie: Articole

  • Webinar gratuit – Provocarile inceputului de an scolar

    Webinar gratuit – Provocarile inceputului de an scolar

    Cum ne ajutăm copiii să se adapteze cu încredere și echilibru

    Începutul unui nou an școlar vine cu emoții, așteptări și multe schimbări pentru întreaga familie. Revenirea la program, trezitul de dimineață, temele, relația cu profesorii și colegii, teama de greșeli sau presiunea rezultatelor pot transforma această perioadă într-o adevărată provocare.

    Unii copii așteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu școala, în timp ce alții devin neliniștiți, iritabili, obosiți sau refuză să vorbească despre ceea ce îi preocupă. Iar părinții se întreabă cum să îi ajute fără să pună și mai multă presiune, cum să creeze o rutină care să funcționeze și cât de mult să se implice în responsabilitățile lor.

    Te invităm la un webinar gratuit în care vom privi începutul școlii din două perspective complementare: cea psihologică și cea a coachingului pentru copii și părinți.

    Vom vorbi despre:

    • ce se află în spatele anxietății, opoziției sau lipsei de motivație;
    • cum recunoaștem dificultățile firești de adaptare și semnalele care necesită mai multă atenție;
    • cum pregătim trecerea de la ritmul vacanței la programul școlar;
    • cum construim rutine fără să transformăm fiecare dimineață și fiecare temă într-o luptă;
    • cum sprijinim copilul fără să preluăm responsabilitățile lui;
    • cum cultivăm autonomia, motivația și încrederea;
    • ce putem spune și face atunci când copilul se teme, amână sau spune „Nu vreau la școală”.

    Webinarul va fi susținut de Ioana Târziu, psiholog și psihoterapeut, și Dana Ilies, life coach pentru copii și adolescenți. Vom combina explicațiile cu exemple concrete și soluții pe care părinții le pot folosi încă din primele zile de școală.

    La final, vom răspunde întrebărilor participanților și vom discuta situații reale cu care se confruntă familiile la începutul anului școlar.

    Nu ne propunem să construim un început perfect, ci să îi ajutăm pe copii să intre treptat în noul ritm, simțindu-se înțeleși, sprijiniți și capabili.

    Participarea este gratuită, pe bază de înscriere.

    16 SEPTEMBRIE ORA 19:30 PE ZOOM

  • MENTORAT CU ROST – PĂRINȚI

    MENTORAT CU ROST – PĂRINȚI

    Cum să fii părintele de care copilul tău are nevoie – Program de mentorat pentru părinți

    8, 15, 29 octormbrie 5,12, 19 noiembrie ora 19:00

    Sunt psiholog, psihoterapeut și mamă. Lucrez de ani de zile cu părinți, copii și adolescenți, și cunosc din interior atât frământările celor mici, cât și epuizarea și întrebările celor mari. Trăim vremuri în care a fi părinte este mai greu ca niciodată. Avem acces la mii de informații, dar puțină înțelepciune filtrată. Avem așteptări uriașe, dar prea puțină susținere.

    Copiii de azi vin cu alte nevoi, alt ritm, alte forme de a-și exprima durerea sau neliniștea. Nu comunică ușor, nu se mai conectează firesc, uneori par apatici, neinteresați sau agitați. În spatele acestor comportamente se ascund emoții pe care nici ei nu știu să le înțeleagă și nici să le exprime.

    Mulți părinți vin la mine spunând:
    – „Nu mai știu ce să fac cu copilul meu”
    – „Parcă nu mă mai ascultă deloc”
    – „Oricât încerc, ajungem la ceartă și la uși trântite”
    – „Aș vrea să fiu un părinte mai bun, dar nu știu cum”

    Acest program de mentorat pentru părinți vine tocmai în întâmpinarea acestor întrebări. Nu îți ofer rețete magice. Îți ofer sprijin autentic, claritate, instrumente practice și o comunitate. Îți ofer experiența mea din sute de ore de terapie și consiliere parentală, dar și vocea calmă a unei mame care știe ce înseamnă să te simți copleșit.

    Ce vei primi prin acest mentorat:
    ✅ Înțelegere profundă a nevoilor emoționale ale copilului tău (fie că are 3, 7, 10 sau 17 ani);
    ✅ Tehnici concrete de comunicare empatică – cum vorbești ca să fii ascultat fără țipete și pedepse;
    ✅ Ghid pentru gestionarea emoțiilor intense (crize, furie, frustrare – la copil și la tine);
    ✅ Soluții pentru conflictele frecvente: teme nefăcute, dependența de telefon, rivalități între frați, lipsa motivației;
    ✅ Activități de conectare reală, adaptate vârstei – scurte, dar cu impact profund;
    ✅ Sprijin în redescoperirea propriei tale voci de părinte – fără vinovăție, fără comparații, fără rușine.

    Ce vei învăța concret:
    ➡ Cum funcționează creierul copilului tău și de ce reacționează „altfel” decât ai vrea;
    ➡ Cum să-l ajuți să-și regleze emoțiile, fără să le anulezi sau să le judeci;
    ➡ Cum să construiești limite clare, cu blândețe și fermitate, fără frică;
    ➡ Cum să dezvolți încrederea, stima de sine și responsabilitatea, fără recompense sau pedepse;
    ➡ Cum să îți gestionezi propriul stres de părinte, ca să nu-l transmiți mai departe;
    ➡ Cum să transformi parentingul într-un proces de vindecare și pentru tine.

    Pentru cine este acest program:
     Părinți de copii preșcolari, școlari sau adolescenți;
     Mame și tați care simt că „nu mai merge ca înainte” și vor să se adapteze noilor vremuri;
     Părinți care se simt uneori vinovați, epuizați, depășiți și care își doresc ghidare clară, dar și validare;
     Familii în care există tensiuni, rupturi de comunicare sau neînțelegeri frecvente;
    Oricine vrea să crească un copil echilibrat, empatic și încrezător – fără a-l încărca cu bagaje emoționale nerezolvate.

    Îți propun un curs care te va ajuta să recreezi o la relația autentică cu copilul tău. Nu perfectă, ci reală. Nu rigidă, ci vie. Un spațiu de învățare și comunicare, în care vei învăța să pui în practică ce contează cu adevărat.

    Pentru că tu ești cel mai important mentor al copilului tău. Și meriți sprijinul potrivit.

    6 săptămâni de mentorat pentru părinții care simt că ceea ce funcționa ieri nu mai funcționează astăzi.

    „Nu mă ascultă.”

    „Nu-mi mai spune nimic.”

    „Orice îi spun se termină într-o ceartă.”

    „Nu știu dacă să fiu mai ferm sau mai blând.”

    „Telefonul a devenit mai important decât orice.”

    „Simt că mă îndepărtez de propriul copil.”

    Aud aceste lucruri de ani de zile în cabinet.

    De la părinți care își iubesc copiii, dar care sunt obosiți, îngrijorați și uneori pur și simplu nu mai știu ce să facă.

    Copiii cresc într-o lume diferită de cea în care am crescut noi.

    Iar noi încercăm adesea să rezolvăm problemele de astăzi cu instrumentele de ieri.

    De aceea am creat MENTORAT CU ROST.

    Nu este un curs despre „copilul ideal”.

    Este un program în care lucrăm pe situațiile reale cu care te confrunți acasă.

    Ce se poate schimba în 6 săptămâni?

    Nu îți promit un copil care nu se mai supără niciodată.

    Nu îți promit adolescenți care vor face întotdeauna ceea ce le spui.

    Și nu îți ofer rețete miraculoase.

    Îți ofer instrumentele prin care să înțelegi ce se află în spatele comportamentului copilului și să știi ce poți face atunci când apare momentul greu.

    Vom lucra împreună ca să:

    •  înțelegi copilul dincolo de comportamentul lui;
    • îți recunoști propriile declanșatoare emoționale;
    • comunici fără interogatoriu, morală și ceartă permanentă;
    • pui limite ferme fără să transformi casa într-un câmp de luptă;
    • știi ce să faci în timpul unei crize;
    • construiești încrederea, motivația și responsabilitatea copilului;
    • gestionezi mai sănătos ecranele, anxietatea, bullyingul și rivalitatea;
    • construiești o relație care poate rămâne puternică și atunci când copilul crește.

    Cele 4 etape ROST

    R – RESPECT

    Îl văd pe copil așa cum este.

    Înțelegem cum funcționează creierul și emoțiile copilului și ce încearcă să ne transmită prin furie, agitație, refuz sau retragere.

    Dar ne uităm și la adult.

    Pentru că înainte să încercăm să reglăm copilul, trebuie să învățăm să ne reglăm pe noi.

    O – OPORTUNITATE

    Creez spațiul în care copilul poate reuși.

    Lucrăm pe comunicare, ascultare, limite și disciplină.

    Înveți să spui „nu” fără să distrugi relația și să fii blând fără să devii permisiv.

    S – STIMĂ DE SINE

    Îl ajut să descopere că poate.

    Lucrăm pe crize, furie, refuz, motivație, responsabilitate și încredere.

    Pentru că stima de sine nu se construiește spunându-i permanent copilului că este extraordinar.

    Se construiește ajutându-l să descopere că este capabil.

    T – TRANSFORMARE

    Duc schimbarea în viața reală.

    Ecrane. Anxietate. Bullying. Rivalitate. Adolescenți care „nu mai vor nimic”.

    La final construim propriul tău Plan cu ROST pentru următoarele 3 luni.

    Și lucrăm pe cazul tău

    Între întâlnirile programului avem o ședință individuală de 50 de minute.

    Doar noi.

    Doar despre copilul tău.

    Despre situația care te preocupă cel mai mult și despre pașii concreți pe care îi poți face.

    Ce primești?

    ✓ 6 întâlniri de grup × 90 de minute 
    ✓ 1 ședință individuală de 50 minute
    ✓ Caietul participantului cu ROST
    ✓ Fișe și protocoale de intervenție
    ✓ Activități de conectare diferențiate pe vârste
    ✓ Scripturi pentru conversațiile dificile
    ✓ Protocol pentru limite
    ✓ Ghid pentru gestionarea ecranelor
    ✓ Grup privat WhatsApp pe durata programului
    ✓ Materiale audio/video pentru recapitulare
    ✓ Certificat de participare

    Maximum 8 participanți. Minimum 3 

    Pentru că vreau să vă cunosc.

    Și vreau să putem lucra pe situații reale, nu să vorbesc în fața unei săli pline.

    Cine sunt?

    Sunt Adela Ioana Târziu Grăjdeanu, psiholog clinician, psihoterapeut, mentor, art-terapeut, consilier de dezvoltare personală și vocațională și formator de formatori.

    De peste 20 de ani lucrez cu copii, adolescenți, părinți și profesori.

    Am construit metoda ROST din experiența mea clinică și educațională:

    Respect · Oportunitate · Stimă de sine · Transformare

    În Mentorat cu ROST am adunat instrumentele pe care le folosesc în lucrul real cu copiii și familiile.

    Nu doar ceea ce am învățat.

    Ci ceea ce am văzut că funcționează.

    Investiție

    1500 lei / participant

    EARLY BIRD:  – 800 lei pentru cei înscrisi pana pe 15 septembrie

                                  CUPLU PARENTAL – 1000 lei

    Plata poate fi făcută doar integral integral 

    📍 Casa cu Rost – Str. Traian 168, București
    💻 Participare disponibilă online

    Grup de maximum 8 persoane.

    COPILUL TĂU NU ARE NEVOIE DE UN PĂRINTE PERFECT.

    Are nevoie de un părinte care îl vede, îl înțelege și știe să rămână alături de el chiar și atunci când este greu.

    VREAU UN LOC ÎN MENTORAT CU ROST

  • ANXIETATEA LA COPII

    ANXIETATEA LA COPII

    Webinar Gratuit: Cum recunoaștem și gestionăm anxietatea la copii
    13 noiembrie, ora 19:15 | Online pe Zoom

    Tot mai mulți părinți observă la copiii lor stări de neliniște, teamă, refuz școlar, iritabilitate, agitație sau retragere. În spatele acestor comportamente se poate afla anxietatea. Aceasta este o reacție firească a organismului la stres, însă, atunci când nu este înțeleasă și gestionată la timp, poate afecta stima de sine, relațiile și dezvoltarea emoțională a copilului.

    Copiii anxioși nu sunt „prea sensibili” și nici „răsfățați”. Ei au nevoie de sprijin, înțelegere și siguranță emoțională. Au nevoie de adulți care să le recunoască emoțiile, să le ofere un cadru de siguranță și să îi învețe treptat cum să gestioneze frica.

    Acest webinar se adresează părinților, cadrelor didactice și tuturor celor care îngrijesc sau lucrează cu copii.

    În cadrul webinarului vom discuta:

    • Cum se manifestă anxietatea la diferite vârste
    • Greșeli frecvente făcute de părinți și profesori, chiar și cu cele mai bune intenții
    • Metode simple și eficiente pentru reglarea emoțiilor
    • Cum poate fi transformată frica într-o resursă de cunoaștere și curaj

    Cine susține webinarul
    Webinarul este susținut de Adela Ioana Târziu, psiholog clinician și psihoterapeut cu peste 20 de ani de experiență în lucrul cu copiii, adolescenții și părinții, împreună cu Dana Ilieș, life coach.

    Participarea este gratuită, însă numărul de locuri este limitat.
    Pentru a vă rezerva locul, vă invităm să completați formularul de înscriere disponibil mai jos.

    Înțelegerea anxietății este primul pas către gestionarea ei. Învățând cum să o ascultăm, îi putem ajuta pe copii să crească cu încredere, și nu cu teamă.

    Înscriere:

    ← Înapoi

    Mulțumesc pentru răspuns. ✨

  • webinar GRATUIT – Prea conectați, dar tot mai deconectați – despre copiii noștri și impactul tehnologiei

    webinar GRATUIT – Prea conectați, dar tot mai deconectați – despre copiii noștri și impactul tehnologiei

    Prea conectați, dar tot mai deconectați – despre copiii noștri și impactul tehnologiei

    Durata: 60 minute

     Data:6 noiembrie, ora 19:15

     Format: Online  pe Zoom

     Participare: gratuită

     Susținut de:

                              Adela Ioana Târziu – psiholog și psihoterapeut,

                              Dana Ilieș – life coach

    Trăim într-o lume în care ecranele au devenit companioni permanenți ai copiilor noștri — de la învățat la distracție, de la socializare la refugiu emoțional.

    Tehnologia nu este dușmanul, dar nici părintele copilului nostru.

    Între tentația conectării digitale și nevoia de prezență reală se află o linie fină, pe care părinții de azi trebuie să învețe să o traverseze cu multă înțelepciune.

    Acest webinar este o invitație la recunoașterea adicției si reconectarea emoțională.

    Vom învăța:

    • cum să înțelegem nevoile emoționale ascunse în spatele timpului petrecut pe ecrane,
    • cum să restabilim echilibrul dintre lumea digitală și cea reală,
    • cum să reconstruim relația autentică cu copilul nostru.
    • Care este impactul real al tehnologiei asupra dezvoltării emoționale și cognitive a copiilor
    • De ce unii copii devin dependenți de ecrane și ce ne transmit, de fapt, prin acest comportament
    • Cum să creezi limite digitale sănătoase, fără control excesiv și fără vinovăție
    • Cum să folosești tehnologia ca instrument de creștere și conectare, nu de izolare
    • Ce activități offline ajută la reglarea emoțională și refacerea concentrării
    • Ce activități offline recomandăm
    • Cum puteți reda copilului bucuria de a fi prezent, curios și viu emoțional

    Pentru cine este acest webinar

    Pentru părinți, educatori și specialiști care își doresc să:

    • înțeleagă lumea interioară a copilului digital,
    • restabilească conexiunea emoțională pierdută în zgomotul ecranelor,
    • și să transforme tehnologia într-un aliat cu rost, nu într-un obstacol.

    Ce primiți în plus

    • Un ghid PDF: „Cum îmi observ copilul în relație cu ecranul” – cu indicatori de echilibru și semne de alertă
    • O fișă de conversație părinte-copil despre tehnologie
    • Acces la înregistrarea webinarului timp de 7 zile

    Vă puteti înscrie aici VA RUGAM CA IN MESAJ SA SPECIFICATI LA CE CURS PARTICIPATI

  • Supa cremă de roșii coapte și alte mici miracole din bucătărie

    Supa cremă de roșii coapte și alte mici miracole din bucătărie

    Într-o zi caniculară, nimic nu se potrivește mai bine decât o supă cremă de roșii coapte. Este ușoară, aromată, hrănitoare și prietenoasă chiar și pentru cei mai mofturoși copii. Dar dincolo de gustul ei minunat, această supă – ca și multe alte preparate gătite cu drag în familie – ascunde un adevăr important despre creșterea copiilor: e bine să le oferim de mici alimente variate și să-i implicăm în procesul de gătire și organizare a casei.

    Mâncarea preparată de ei are gust mai bun

    Un efect minunat al implicării copiilor în bucătărie este faptul că, de cele mai multe ori, mănâncă mai cu poftă atunci când ei înșiși au contribuit la prepararea mesei. Chiar și cei mai mofturoși devin brusc curioși să guste din „creația lor”. Atunci când amestecă, ornează sau așază ingredientele în farfurie, se creează o legătură, aș putea spune – emoțională cu mâncarea, iar curiozitatea înlocuiește reticența.

    E un pas important în încurajarea unei relații sănătoase cu hrana – nu bazată pe obligații sau presiuni, ci pe implicare, joacă și bucuria reușitei. Copiii învață astfel să aprecieze efortul din spatele unei mese și dezvoltă o atitudine de recunoștință și respect față de hrană și față de cei care o pregătesc.

    Diversitatea alimentară – o deschidere către lume

    Obiceiurile alimentare se formează devreme. Dacă ne dorim copii curioși, deschiși la gusturi și experiențe noi, trebuie să începem devreme prin a le oferi mese variate, echilibrate și gustoase. Alimentele colorate, texturile diferite, mirosurile bogate și prezentările jucăușe le dezvoltă nu doar apetitul, ci și inteligența senzorială și curiozitatea.

    Diversitatea alimentară stimulează creierul, diversifică flora intestinală (care influențează inclusiv starea emoțională) și educă gustul. Nu în ultimul rând, un copil obișnuit cu mâncare gătită acasă va fi mai puțin atras de mâncarea procesată și va avea o relație mai sănătoasă cu alimentația.

    Gătitul împreună – o formă de atașament, învățare și încredere

    Ca psiholog, știu că un copil care se simte valorizat, implicat și ascultat dezvoltă o stimă de sine sănătoasă și o relație sigură cu părintele. Iar gătitul împreună este una dintre cele mai simple și eficiente metode de a crea acest tip de conectare.

    Atunci când îl inviți pe copilul tău să aleagă roșiile din grădină sau din piață, să spele legumele, să toace frunze de busuioc sau să amestece cu grijă în oală, îl investești cu încredere și responsabilitate. Îi transmiți mesajul: „Ce faci tu contează. Ai un loc important aici.”

    Această implicare aparent simplă îi crește sentimentul de apartenență, de utilitate, de încredere în sine. În plus, învățarea prin experiență este cea mai eficientă metodă de educație – iar în bucătărie, lecțiile sunt peste tot: știință (cum fierbe apa?), matematică (câte linguri punem?), autonomie (spăl, curăț, aleg) și, nu în ultimul rând, lecții despre gust, miros, preferințe și granițe personale.

    Treburi casnice = valoare personală

    Din aceeași perspectivă psihologică, implicarea copiilor în treburile casnice este mult mai mult decât o obligație sau o responsabilitate. Este un mod concret de a le arăta că sunt capabili, importanți și apreciați. Copiii care cresc într-un mediu în care li se permite să contribuie, să ajute, să-și aducă aportul, dezvoltă:

    • Sentimentul de apartenență – „Fac parte din această familie. Ce fac eu contează.”
    • Încredere în forțele proprii – „Pot să fac lucruri importante.”
    • Empatie și colaborare – „Suntem o echipă. Ne sprijinim unii pe alții.”
    • Obiceiuri sănătoase – pe care le vor folosi toată viața, de la igienă și organizare, până la responsabilitate și planificare.

    Este important ca aceste sarcini să fie potrivite vârstei și să fie însoțite de validare, nu de critică. În loc de „ai scăpat apă pe jos”, putem spune „Ai reușit să torni aproape toată apa în oală, bravo! Uite, te ajut să ștergem împreună.” Astfel, transformăm greșelile în ocazii de învățare și păstrăm motivația copilului de a participa.

    Un ritual de familie: masa pregătită cu iubire

    Supa cremă de roșii coapte, tocănița de legume, turtele pe plită sau banana bread pot deveni mai mult decât simple feluri de mâncare. Ele pot deveni ritualuri de conectare în familie, ocazii de povestit, de râs, de a fi împreună fără grabă.

    Gătitul nu este doar o necesitate. Poate fi o formă de terapie, de educație. Iar pentru copii, acest proces este o oportunitate de a fi văzuți, ascultați și implicați cu adevărat.


    Sfatul meu:
    Începe cu pași mici – o dată pe săptămână, implică-ți copilul într-o rețetă simplă. Lăsați-vă timp. Povestiți. Alegeți împreună legumele. Gustați, simțiți, apreciați.


    Iar dacă aveți nevoie de sprijin în construirea unei relații solide cu copilul dumneavoastră, vă sunt alături cu drag în calitate de psiholog și psihoterapeut specializat în lucrul cu copiii și părinții.


  • NU cred în etichete

    NU cred în etichete

    Pentru mine ROST nu este un simplu cuvânt, nu e un simplu spațiu, rost înseamnă pentru mine regăsire, speranță, competență și dăruire.

    Cred în terapie cu rost. În oameni, nu în etichete. În drumuri, nu în diagnostice definitive.

    Sunt Adela Ioana Târziu, psiholog clinician și psihoterapeut pentru copii și părinți.

    Am învățat, în toți acești ani de lucru cu oamenii – mici și mari – că nu există o singură cale, o singură soluție, o singură rețetă. Fiecare copil e unic, fiecare părinte trăiește provocările în felul său, iar fiecare familie are propria poveste. De aceea, nu cred în abordările rigide, în etichete care blochează, nici în concluzii grăbite.

    Cred însă cu tărie în forța transformatoare a relației, în autenticitate, în respectul față de ritmul fiecăruia și în terapia care se construiește cu dragoste, cunoaștere și blândețe.

    Cred în terapia integrată – acea abordare care aduce împreună diferite instrumente și metode, adaptate fiecărui copil și evident nevoilor acestuia dar mai ales fiecărei familii, în funcție de nevoile reale. Cred în iubire și în rost.

    Art-terapia deschide uși pe care cuvintele nu le pot atinge. Copiii exprimă adesea prin desen, culoare și formă ceea ce nu pot spune încă în cuvinte. Prin artă, pot vorbi despre frici, bucurii, întrebări și răspunsuri. Fără a fi judecați, fără presiune.

    Meloterapia (terapia prin muzică) creează un spațiu emoțional sigur, în care copilul se poate regăsi, relaxa, conecta cu propriile nevoi și cu ceilalți. Muzica reglează ritmul inimii, respirația și emoția. Uneori, acolo unde este haos înăuntru, câteva sunete potrivite pot aduce ordine, liniște și speranță.

    Ascultarea activă este poate unul dintre cele mai profunde acte terapeutice. Pentru că uneori un copil (sau un părinte) are nevoie doar să fie auzit cu adevărat. Fără întrerupere, fără sfaturi rapide, fără etichete. Să simtă că vocea lui contează. Că cineva este acolo, prezent și sincer interesat.

    Tehnicile EFT sunt un sprijin real în momentele de anxietate, furie, frustrare sau tristețe, reglare emotională.

    Toate aceste metode – și multe altele pe care le folosesc în funcție de context – nu sunt scopuri în sine. Sunt punți către copil, către lume, către sine. Sunt instrumente prin care ajut copiii să-și înțeleagă emoțiile, să-și exprime gândurile, să-și descopere resursele și să-și (re)câștige bucuria de a fi ei, cu darurile și emoțiile lor.

    Pentru părinți, terapia este uneori locul în care reînvie speranța. Locul unde nu sunt judecați pentru greșeli, ci sprijiniți să crească odată cu ai lor copii.

    Cred că dragostea pentru ceea ce faci schimbă totul.

    Cred în munca bine făcută, în profunzime și cu răbdare.

    Cred că învățarea continuă e esențială – cu cât învățăm mai mult, cu atât înțelegem mai bine și iubim mai clar.

    Și mai cred în rezultatele uimitoare care vin atunci când îi tratăm pe copii ca pe ființe întregi, nu ca pe „probleme de rezolvat”.

    Terapia nu este o corecție. Este o întâlnire. Cu sinele. Cu celălalt. Cu rostul fiecaruia.

  • Unde începe liniștea, acolo începe și sufletul

    Unde începe liniștea, acolo începe și sufletul

    Unde începe liniștea, acolo începe și sufletul.

    Am povestit azi cu o prietenă despre una dintre cele mai frumoase experiențe trăite în ultima vreme: vizita la ferma-școală Cornețel. Și, pe măsură ce povesteam, mi-am dat seama cât de mult m-a atins acel loc. Nu e doar o fermă. E un spațiu în care sufletul meu a respirat. Un loc în care m-am simțit… eu. Sau poate mai mult decât atât – întreagă.

    Acolo, printre cai, caini și alte animale, printre râsete de copii și foșnet de pași în iarbă, am trăit acel „zgomot al liniștii” care nu te apasă, ci te mângâie. Care nu te copleșește, ci te adună. Mi-a venit în minte citatul care îmi place nespus:

    În noi există ceva mai adânc decât noi înșine. – Fericitul Augustin

    Sau

    „Listen to the sound of the silence.”

    Pentru că în tăcere, în acea liniște profundă, începi să te auzi cu adevărat. Să îți auzi emoțiile, nevoile, dorurile, resursele. Ceva în tine se așază. Se curăță. Se limpezește.

    A fost cu atât mai special cu cât am fost acolo alături de copiii din Asociația ROST – copii care vin în taberele și proiectele noastre și care, fără să exagerez, îmi sunt lipiți de suflet. M-am bucurat să văd cum se bucură, cum se împrietenesc cu caii, cum explorează cu uimire fiecare colțișor al fermei.

    Și m-am bucurat… poate cel mai mult… când cineva de acolo mi-a spus, mirat, că nu și-a dat seama care dintre copii este fiica mea, Maria.

    Pentru mine a fost un compliment . Pentru că nu fac diferențe. Pentru că atunci când sunt cu copiii, sunt cu toți copiii. Cu toată inima. Pentru că îi iubesc, pentru că îmi pasă, pentru că îi ascult și îi port cu mine. Iar Maria, care e parte din viața mea, crește alături de acești copii și învață, la rândul ei, ce înseamnă să fii aproape de oameni, să sacrifici.

    Cred cu tărie că fiecare copil are nevoie de timp în natură, de experiențe reale, de atingeri blânde și de prezență autentică.

    Iar fiecare adult are nevoie, din când în când, să revină la liniște. Să se oprească. Să se asculte.

    Așa cum spunea Fericitul Augustin:

    „În noi există ceva mai adânc decât noi înșine.”

    Iar în astfel de locuri – simple, vii, pline de rost – începem, cu adevărat, să coborâm în acel adânc.

    Să ne reamintim cine suntem.

    Să ne aducem aminte ce e cu adevărat important.

    Să ne întoarcem la bucurie. La rădăcină. La iubire.

    ❤️

    Dacă ți-a atins ceva în inimă acest gând, te invit să dai like activității fermei Ferma Scoala Cornatel , să urmărești acest stil minutat de lucru cu caii și sa schimbi și tu ceva în bine în jurul tau, lasă un comentariu și distribuie acest mesaj. Poate ajunge la cineva care are nevoie să-și asculte, din nou, tăcerea.

    Cu drag,

    Adela Ioana – omul căruia îi place să se dăruiască

  • Ferma Școală Cornățel – O școală a vieții trăite cu rost

    Ferma Școală Cornățel – O școală a vieții trăite cu rost

    Aseară ne-am întors de la Ferma Școală Cornățel, un loc magic, aproape ireal, care te cucerește din prima clipă și te poartă într-o lume nebănuită. O lume în care caii, emoțiile, natura și autenticitatea se împletesc într-un mod firesc, revelator.

    Nu am scris imediat ce am ajuns acasă, pentru că am vrut să păstrez cât mai mult din liniștea, recunoștința și bucuria trăite acolo. Să le las să se așeze. Pentru mine, experiența de la fermă nu a fost doar o tabără, ci o școală a vieții. Una dintre cele mai valoroase. Acolo, am descoperit cât de tare se aseamănă oamenii și caii , am aflat lucruri esențiale, care nu se învață din cărți sau teorie – ci prin trăire, prin conexiune, prin prezență.

    Sub îndrumarea blândă și bine structurată, a Mălinei și a lui Liviu Masalar, am învățat lecții care zidesc frumos sufletul. Lecții despre responsabilitate, încredere, respect, grijă, ascultare și echilibru. Lecții pe care le poți învăța doar în contact direct cu viața – și cu aceste ființe nobile și sensibile: caii.

    Caii – profesori de emoții și prezență

    Am înțeles, așa cum nu aș fi putut niciodată doar citind sau ascultând povești, ce înseamnă cu adevărat să fii alături de un cal. Câtă responsabilitate presupune. Câtă finețe emoțională e necesară, așa cum am nevoie și în cabinet, atunci când lucrez cu pacienții mei. Câtă grijă, câtă atenție, câtă dragoste.

    Un cal îți poate oferi enorm, dar numai dacă devii omul lui: cel care îl apără, îl respectă, îl îngrijește, îl vindecă., îl calmează, îi vede nevoile și îl bucură. Iar în schimb, primești încredere, loialitate, emoție autentică și o oglindire sinceră a propriei tale stări interioare. Pentru că da, calul ”te citește”. Nu după ce spui sau pretinzi, ci după ce simți cu tu adevărat.

    Într-un fel, vă poate suna ciudat sau neadecvat, dar calul devine terapeutul tău. Un partener de drum care nu te judecă, dar nici nu te lasă să te minți. În prezența lui, trebuie să fii tu însuți. Acolo, în acel moment.

    Ferma Școală Cornățel – un spațiu viu de educație, vindecare și joacă

    Ferma nu este doar un loc frumos. Este un ecosistem viu de valori, emoții și relații autentice. Este o școală unde blândețea se armonizează firesc cu limitele , a jocului cu sens, a conexiunii dintre om și natură. Un spațiu în care copilul interior se trezește din la viață din lumea nefirească și acaparatoare a lui ”VREAU ACUM” – dominată de gadget, iar adultul învață să asculte și mai ales să se asculte din nou.

    Ca psiholog și psihoterapeut, știu cât de importantă este experiența directă în educația emoțională. Și cât de puține spații oferă copiilor și adulților deopotrivă șansa de a învăța prin practică, prin trăire directă și autentică, nu doar prin teorie.

    La Ferma Școală Cornățel, am văzut copii care, în doar câteva zile:

    • au învățat să aibă grijă de un cal – cunpscându-i nevoile reale, prima dintre ele fiind cea de siguranță, nevoie care pentru noi, oamenii este pe poziția a doua,
    • au descoperit ce înseamnă curajul, respectul și cooperarea,
    • au înțeles valoarea muncii în echipă,

    și-au crescut încrederea în sine, într-un mod natural și firesc.

    Dar nu doar copiii au învățat. Și noi, adulții, ne-am redescoperit: răbdători, atenți, vulnerabili, prezenți. Am râs, am ascultat și am tăcut. Am fost acolo, în acel „aici și acum” pe care, de multe ori, îl pierdem în viața noastră de zi cu zi.

    Mălina și Liviu – oameni care cresc oameni

    Tot ce se întâmplă la fermă are în centru doi oameni excepționali: Mălina și Liviu Masalar. Oameni care iubesc cu adevărat ceea ce fac. Care nu impun, ci inspiră. Care nu învață prin reguli, ci prin exemplu.

    Sub privirea lor atentă și blândă, copiii devin încrezători și înțeleg firescul relației autentice. Sunt pedagogi, sunt antrenori de viață, sunt mentori. Și le sunt profund recunoscătoare pentru timpul frumos petrecut împreună!

    Lecțiile care rămân

    Ferma Școală Cornățel ne-a învățat pe toți că:

    • blândețea și disciplina pot coexista în armonie,
    • joaca și responsabilitatea pot face echipă,
    • iubirea adevărată nu este fără limite, ci este plină de grijă, de angajament și de echilibru,
    • fiecare copil, fiecare adult, are nevoie de experiențe reale pentru a se dezvolta cu un rost.

    Mi-aș dori ca mai mulți copii să poată ajunge aici. Și mai mulți părinți să citească și să înțeleagp valorile care contează și lasă urme bune. Pentru că la Cornățel nu se cresc doar cai. Se cresc oameni.

    Cu recunoștință și emoție,

    Adela Ioana Târziu

    Psiholog & Psihoterapeut

  • Lecția cailor: Ce am învățat în tabăra de la Ferma Scoala Cornatel

    Lecția cailor: Ce am învățat în tabăra de la Ferma Scoala Cornatel

    Lecția cailor: Ce am învățat în tabăra de la Ferma Scoala Cornatel

    Calul devine una cu emoțiile și energia ta. Te oglindește cu o sinceritate pe care rareori o întâlnești între oameni. Când îl privești, parcă te întreabă în tăcere:

    „Cât de sus vrei să sari? Cât de departe vrei să mergi cu încrederea ta? Cât curaj ai să te uiți înăuntrul tău?”

    Este o invitație pe care fiecare copil și fiecare adult a simțit-o, măcar pentru o clipă, în tabără noastră. Și poate că acesta e darul cel mai mare pe care ni-l oferă caii: capacitatea de a ne întoarce spre noi înșine cu sinceritate și curiozitate.

    Zilele petrecute în tabăra de vară de la Ferma Școala Cornetel au fost, pentru mine, pentru colega mea și pentru copii, mai mult decât o simplă ieșire în natură. Au fost o experiență care ne-a reamintit tuturor cât de mult contează felul în care ne raportăm la ceilalți – fie că vorbim despre oameni sau despre animale.

    M-am bucurat, cu entuziasmul unui copil, la prima mea lecție de echitație. Emoția sinceră pe care o simți atunci când calul îți răspunde la gesturi este greu de pus în cuvinte. Iar copiii au avut ocazia să descopere cum să colaboreze cu un animal atât de sensibil și de inteligent. Au învățat că un cal nu poate fi forțat să facă nimic. Că orice formă de agresivitate, de grabă sau de teamă se transmite imediat.

    În aceste zile, ne-am gândit cu toții la un adevăr simplu, dar esențial: tot ceea ce transmitem are un ecou. Zâmbetul, blândețea, revolta, vocea ridicată sau liniștea noastră – toate se oglindesc în cel din fața noastră. Caii sunt un exemplu extraordinar: sunt creaturi care reacționează fidel la emoțiile noastre. Când suntem calmi și echilibrați, ne răspund cu încredere. Când suntem tensionați, devin neliniștiți.

    Această relație specială explică de ce caii sunt folosiți de zeci de ani în terapiile asistate de animale. Studiile internaționale și experiența practicienilor arată că prezența cailor contribuie semnificativ la dezvoltarea emoțională și comportamentală a copiilor și a adulților:

    Reglarea emoțiilor – Interacțiunea cu un cal ajută la identificarea și gestionarea propriilor stări emoționale. Când un copil învață să-și controleze frica sau impulsivitatea pentru a putea coopera cu un cal, deprinde un model sănătos de autoreglare.

    Creșterea încrederii în sine – Reușita unui exercițiu simplu, cum ar fi conducerea calului la pas, devine un pas important pentru un copil care se simte nesigur pe propriile abilități.

    Îmbunătățirea comunicării nonverbale – Caii nu înțeleg cuvintele, dar înțeleg tonul vocii, energia corporală, intenția. Este o lecție de autenticitate și prezență conștientă.

    Reducerea anxietății și a stresului – Studiile arată că simpla apropiere de cai scade nivelul de cortizol (hormonul stresului) și induce o stare de relaxare profundă.

    Promovarea responsabilității și a respectului – Îngrijirea calului (periaj, hrănire, curățarea grajdului) dezvoltă simțul responsabilității și al respectului față de o ființă vie.

    Pentru copii, caii au fost în tabără cei mai buni profesori de blândețe și fermitate în același timp. Au învățat că relația autentică nu se poate construi cu frică sau autoritate impusă, ci cu prezență, claritate și respect reciproc.

    Și poate că aceasta este, de fapt, cea mai valoroasă lecție: viața este mai mult decât rutina noastră zilnică. Este despre felul în care alegem să fim în relație cu ceilalți. Despre cum, clipă de clipă, ceea ce transmitem se transformă în reacția celui din fața noastră – fie că vorbim despre un alt om sau despre un cal.

    Sunt Adela Ioana Târziu, psiholog și psihoterapeut, și cred cu tărie că experiențele trăite cu sens, în contact cu natura și animalele, pot vindeca, pot deschide inimile și pot învăța copiii să devină adulți mai empatici și mai echilibrați.

    Dacă vrei să afli mai multe despre beneficiile terapiei asistate de animale sau despre programele de dezvoltare emoțională prin contact cu caii, te invit să îmi scrii.

  • Bucuria de a descoperi un cal și de a te lăsa descoperit de el

    Bucuria de a descoperi un cal și de a te lăsa descoperit de el

    A avea un cal în viața ta înseamnă să intri într-o relație unică, profundă, în care emoțiile, nevoile, satisfacțiile și provocările se împletesc zi de zi. Caii nu sunt simple obiecte pe care le putem abandona. Sunt ființe sensibile, cu suflete mari, care au nevoie de atenție, de răbdare și de dedicarea ta totală.

    Entuziasmul de a avea un cal este uriaș. Inima ți se umple când îl privești, când îl atingi, când îl simți cum respiră alături de tine. Dar dincolo de frumusețea lor și de visul copilăriei împlinit, vine responsabilitatea. Un cal nu este un obiect pe care îl poți abandona într-o boxă, așa cum ai face cu o bicicletă lăsată deoparte atunci când îți pierzi interesul.

    Calul înseamnă iubire. Înseamnă dedicare, respect, timp și grijă. Înseamnă să fii atent la felul în care se simte, să înțelegi ce îți transmite el și cum răspunzi tu nevoilor sale, înseamnă să îi răspunzi cu blândețe. Înseamnă să înveți, pas cu pas, cum să creșteți împreună: tu devenind mai prezent, mai empatic, mai responsabil, iar el, mai încrezător în tine.

    Este o bucurie aparte să îți deschizi inima în fața unui cal și să îl lași să te cunoască, așa cum este o binecuvântare să îl descoperi la rândul tău, cu trăirile și dorințele lui. Legătura dintre om și cal este un dar rar, care nu poate fi grăbit sau forțat.

    Dacă alegi să primești un cal în viața ta, să știi că alegi, de fapt, o cale a respectului și a devotamentului pentru întreaga lui viață. O călătorie în care amândoi vă veți transforma.

    Toate aceste lucruri uimitoare le-am descoperit în lumea magică de la Ferma Scoala Cornatel, unde Mălina și Liviu ne-au împărtășit cu bucurie și dedicare ceea ce ei fac de ani de zile. M-aș bucura ca fiecare dintre voi să aiba parte o astfel de experiență, unică, valoroasă și revelatoare.

    Mii de mulțumiri minunatelor gazde!

    Recomand cu mare drag Ferma Școala Cornățel , pe Mălina și Liviu Masalar

  • Când biciul doare: Despre zăbala care mișcă calul prin durere și disciplina copiilor impusă prin duritate

    Când biciul doare: Despre zăbala care mișcă calul prin durere și disciplina copiilor impusă prin duritate

    Emoțiile dau sens vieții noastre

    Imaginează-ți pentru o clipă un cal frumos, tânăr, viguros. Când omul vrea să-l conducă, îi pune zăbala în gură – o bucată de fier rece, străină, care apasă direct pe un loc sensibil. Când trage de hățuri, animalul simte o durere ascuțită care îl face să vireze brusc spre dreapta sau spre stânga, chiar dacă în inima lui ar vrea să fugă liber, să sară obstacole sau să pască liniștit.

    Zăbala nu îl învață de ce să asculte. Nu îi explică ce e drumul, unde merge sau de ce contează colaborarea. Ea doar îi arată că, dacă nu cedează, durerea va crește. Cu timpul, calul va învăța să anticipeze frica. Când va vedea omul cu zăbala în mână, va coborî capul și va părea disciplinat. În ochii celor care privesc de departe, poate părea “cel mai ascultător cal”.

    Dar nimeni nu vede cum, în interior, se acumulează neliniște. Nimeni nu vede spaima, frustrarea, dorința de a fugi.

    La fel, și copiii crescuți prin duritate, critică, rușinare, etichete grele (“ești obraznic”, “nu ești bun de nimic”, “numai așa înțelegi”) devin, în timp, ascultători.

    Se vor alinia, poate, așa cum calul trage capul în jos, să pară cuminți în fața altora.

    Vor executa ordine.

    Vor părea impecabili, “bine crescuți”.

    Dar aceasta nu este ascultare izvorâtă din înțelegere, ci din teamă. Nu este disciplină înnobilată de sens, ci supunere născută din durere.

    Ce nu vedem când punem “zăbala” pe sufletul copilului

    Copilul nu înțelege cu adevărat de ce trebuie să facă lucrurile într-un anumit fel. Nu învață să reflecteze asupra alegerilor. Nu învață despre consecințe naturale sau despre responsabilitate.

    Tot ce știe este că, dacă nu cedează, va suferi: fie o pedeapsă, fie un țipăt, fie o privire tăioasă care îl face să creadă că e nedemn de iubire.

    Mai grav, în timp, copilul poate învăța să-și trăiască viața cu o mască: să pară perfect în ochii altora. Va face eforturi uriașe să nu supere, să nu fie respins.

    Dar vine un moment în care copilul crește și ajunge “în libertate”.

    Când adultul nu mai e lângă el cu biciul sau cu critica.

    Când, brusc, nimeni nu-l mai constrânge.

    Și atunci, tot ce a fost reprimat iese la suprafață:

    • nevoia de a spune “nu”
    • furia că nu a fost ascultat
    • rușinea, vina, spaima
    • impulsul de a sfida orice regulă
    • de a căuta plăceri extreme
    • de a respinge autoritatea

    Ce părea un copil model se transformă într-un tânăr rănit, care se luptă cu propriile traume, în loc să-și construiască firesc viața.

    Disciplina nu trebuie să doară

    • A disciplina înseamnă a învăța, nu a umili.
    • Înseamnă a oferi copilului repere clare, dar cu respect.
    • A-l ghida fără să-i strivești demnitatea.
    • O educație sănătoasă seamănă cu antrenamentul blând:
    • Îi arăți copilului unde vrei să ajungă.
    • Îi explici cu răbdare cum funcționează lucrurile.
    • Îl ajuți să facă legătura între acțiuni și consecințe.
    • Îl sprijini să repare când greșește, nu să se simtă definit de greșeală.
    • Când un copil simte siguranță emoțională, nu are nevoie de frică pentru a coopera.
    • Va învăța că regulile sunt un sprijin, nu un jug.

    Libertatea responsabilă

    Un copil crescut cu înțelegere va ști să fie autonom.

    Nu va simți nevoia să fugă de reguli, pentru că ele nu i-au rănit sufletul.

    Va putea să spună “nu” când e cazul, fără să se teamă că nu mai merită iubirea.

    Va putea să fie respectuos și sincer, nu doar conformist.

    Când biciul doare, rămân cicatrici

    E adevărat, uneori nervii și duritatea par să funcționeze pe moment. La fel cum calul trage dreapta când zăbala îl doare.

    Dar, pe termen lung, disciplina prin frică sărăcește relația cu copilul.

    O face rece, tensionată, lipsită de autenticitate.

    Copilul nu învață să fie responsabil.

    Învață doar să evite pedeapsa.

    Și poate va ajunge un adult care se teme de orice autoritate sau care simte că trebuie să se ascundă toată viața.

    Emoțiile dau sens vieții noastre.

    Și, deși poate e mai greu să ne păstrăm calmul, să explicăm și să fim consecvenți fără a recurge la forță, acest efort construiește fundația unei relații de încredere.

    Nu avem nevoie de bici și de zăbală ca să-i învățăm pe copii drumul cel bun.

    Avem nevoie de blândețe fermă, de empatie, de dialog.

    Și de curajul de a privi dincolo de aparența unui “copil perfect” – ca să vedem omul autentic care are nevoie de ghidaj, nu de frică.

    Adela Ioana Târziu

    Psiholog și psihoterapeut

    Emoțiile dau sens vieții noastre.

  • Ascultarea

    Ascultarea

    Când un părinte îmi spune cu îngrijorare sau frustrare „Copilul meu nu mă ascultă”, știu că în spatele acestor cuvinte se află o mare nevoie de conexiune. Am auzit de nenumărate ori această frază în cabinet, rostită de mame și tați care simt că nu mai ajung la copilul lor. În același timp, de cealaltă parte, copiii – fie că au 3 ani sau 13 – tânjesc să fie auziți și înțeleși. Ca psiholog și psihoterapeut, dar și ca mamă, am învățat că ascultarea în relația părinte-copil nu înseamnă simpla obediență oarbă sau supunere imediată, ci reprezintă fundația pe care se clădește încrederea și comunicarea sinceră. Ascultarea adevărată este despre a fi prezent cu adevărat lângă copilul tău, despre a-l înțelege dincolo de cuvinte și despre a-i oferi spațiul sigur în care să se exprime liber, știind că tu ești acolo pentru el.

    Importanța ascultării în relația părinte-copil. În practica mea, am observat că atunci când copiii se simt ascultați cu adevărat, ei înfloresc.

    Ei devin mai cooperanți, mai încrezători în ei înșiși și în relația cu părinții. Pentru un copil, a fi ascultat echivalează cu a se simți iubit și respectat.

    Atunci când îi oferi atenție deplină – îl privești în ochi, îi auzi povestea până la capăt, îi validezi emoțiile – copilul capătă sentimentul că vocea lui contează.

    De multe ori le spun părinților cu care lucrez că a-ți asculta copilul este o formă de iubire: îl asiguri că, orice ar spune sau simți, are un loc special în inima ta. În plus, ascultându-ne copilul, modelelăm pentru el cum să asculte la rândul său. Copiii învață prin exemplu: dacă dumneavoastră îl asculți cu răbdare și empatie, și el va învăța să asculte pe alții în același mod. Astfel se dezvoltă comunicarea deschisă și respectul reciproc, care vor rămâne pilonii relației dumneavoastră pe termen lung.

    De ce nu “ascultă” copiii uneori? Obstacole în calea comunicării. Chiar și cu cele mai bune intenții, este posibil ca, involuntar, părinții să pună obstacole în calea ascultării reciproce. Am întâlnit numeroase situații în care ceea ce adulții percep ca “neascultare” la cei mici are cauze mai ad sau, uneori, ține de etapa de dezvoltare în care se află copilul:

    • Etapa de vârstă și dezvoltarea creierului: În primii ani de viață, creierul copilului este încă imatur. Cei mici sunt dominați de impulsuri și curiozitate, nu de răutate sau rea-voință. De exemplu, un copil de 2-3 ani poate părea că “nu ascultă” când îi ceri să strângă jucăriile, dar de fapt el nu are încă abilitatea de a-și controla pe deplin atenția și comportamentul. În loc să stea cuminte să te asculte, el va urma impulsul de moment (să mai construiască un turn din cuburi, să alerge după pisică…) – este ceva normal la această vârstă. Am observat adesea la copiii de grădiniță că ascultarea regulilor vine treptat, pe măsură ce înaintează în vârstă și li se dezvoltă capacitatea de autocontrol. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm la a le pune limite, ci să fim conștienți că răbdarea și repetarea blândă a mesajelor sunt cheia cu piticii care pur și simplu încă nu pot procesa totul din prima.
    • Comunicarea autoritară și opiniile impuse: Pe măsură ce copiii cresc, nevoia lor de autonomie și de a avea un cuvânt de spus devine tot mai puternică. Mulți părinți vor, din iubire, să își ghideze copiii pe calea “corectă”, însă uneori acest impuls se traduce în opinie impusă și predici interminabile. Din lucrul cu părinții am observat un lucru delicat: dorința sinceră de a-ți feri copilul de greșeli îl poate face pe acesta să simtă că părerea lui nu contează deloc. Când un părinte îi spune constant „Eu știu mai bine, eu am fost ca tine si stiu mai bine!”, mesajul pe care copilul îl aude cu mintea sa de fapt, este „Tu nu știi nimic, nu ai dreptul la opinie.”În timp, copilul va înceta să mai încerce să se exprime, anticipând că oricum va fi corectat sau redus la tăcere sau va incerca sa se revolte in fel si chip
    • Intoleranța la greșeală și critica permanentă: Un alt obstacol major în calea comunicării este teama copilului de a nu fi certat. Dacă orice idee diferită sau mică greșeală a copilului este imediat sancționată – „Nu, nu așa se face, e greșit!”, „Ți-am spus de atâtea ori și tot n-ai înțeles!” – copilul învață repede că sinceritatea îi aduce doar reproșuri. Și se inhibă sau se revolta!Am avut adolescenți care mi-au spus cu tristețe că preferă să tacă sau să spună “ce vrea mama să audă”, pentru că au crescut cu sentimentul că greșeala nu e tolerată acasă. Un băiat de 14 ani îmi mărturisea: „După expresia feței tatălui meu, știu deja ce trebuie să spun ca să nu fie probleme.” Acel băiat ajunsese să poarte o “mască” în fața propriilor părinți, temându-se să fie autentic, deoarece anticipa mereu o reacție negativă. Critica aspră, ironiile, ridicatul din sprânceană sau tonul autoritar – toate acestea pot părea lucruri mărunte pentru un adult, dar pentru un copil înseamnă mult: înseamnă “e mai bine să nu zic nimic, ca să nu mă fac de rușine sau să nu-mi supăr părinții.”
    • Lipsa unui spațiu sigur de ascultare: Uneori, problema nu este că cel mic nu ascultă de părinte, ci că părintele nu reușește să asculte cu adevărat ce vrea să spună copilul. Dacă, de fiecare dată când copilul vine la noi, noi profităm doar ca să îi ținem o lecție, să-l judecăm sau să-l grăbim cu concluzii, el nu se va mai simți în siguranță să vorbească deschis. Orice copil are nevoie de timp și răbdare ca să se deschidă. Dacă simte că la final va primi o “notă”, o judecată sau o pedeapsă, va evita să mai împărtășească lucrurile importante. Am văzut în terapie părinți care, fără să își dea seama, întrerupeau mereu copilul cu întrebări ca un interogatoriu sau îi minimalizau emoțiile (“Exagerezi, nu e mare lucru!”). În astfel de condiții, dialogul autentic se blochează.

    Toate aceste obstacole pot face ca un copil – indiferent de vârstă – să pară neascultător sau retras, când de fapt el reacționează la modul în care este tratat. Care sunt consecințele? Din experiența mea, atunci când copiii nu se simt ascultați și înțeleși, se întâmplă următoarele lucruri:

    • Copilul nu va mai veni să îți spună ce îl doare cu adevărat sau ce probleme întâmpină, știind că oricum nu va fi auzit cu empatie.
    • El va învăța fie să se conformeze orbește (făcând ce i se spune doar ca să evite un conflict, fără să înțeleagă de ce), fie să se revolte și să facă exact invers, din frustrare. În ambele cazuri cooperarea reală lipsește – în loc să coopereze, copilul fie se supune fără convingere, fie sfidează.
    • Va începe să ascundă adevărul, să mintă prin omisiune sau să evite discuțiile dificile. Dacă știe că va fi certat sau ignorat, mai degrabă inventează ceva ca să scape. De exemplu, dacă a luat o notă mică la școală, o va ascunde de teama reacției părintelui.
    • Treptat, pot apărea probleme emoționale precum anxietatea, teama de a greși, perfecționismul rigid sau chiar scăderea stimei de sine. Copilul ajunge să creadă că părerea și sentimentele lui nu contează, dezvoltând fie o nesiguranță permanentă (îi e frică să nu dezamăgească), fie o rebeliune prin care strigă, de fapt, după acceptare.

    Cum să ne ascultăm cu adevărat copiii – strategii empatice pentru părinți. Vestea bună este că niciodată nu e prea târziu să îmbunătățim comunicarea cu copilul nostru. Am văzut schimbări uimitoare în familii în care părinții au început să asculte mai mult și să certe mai puțin – copiii își deschid sufletul, conflictele se răresc, iar atmosfera devine mai caldă. Iată câteva abordări pe care le recomand, inspirate din experiența mea directă cu zeci de familii:

    1. Ascultă mai mult și corectează mai puțin. Ca părinți, avem instinctul de a îndruma și de a corecta imediat orice comportament nepotrivit al copilului. Totuși, uneori este nevoie să facem un pas în spate și doar să ascultăm. Lasă-ți copilul să își termine ideea sau povestea, chiar dacă știi deja unde a greșit. Arată-i că ești interesat(ă) de ce spune, nu îl întrerupe la fiecare frază. Am observat părinți care, odată ce au început să intervină mai puțin cu critici și sfaturi în timpul confesiunilor copiilor, au descoperit cu surprindere cât de mult aveau cei mici pe suflet și cât de frumos știau să și-l exprime atunci când se simțeau ascultați. Nu este important să ai tu dreptate întotdeauna sau ca discuția să ajungă imediat la o concluzie “corectă”. Este important ca vocea copilului tău să nu se piardă în propria casă. Vei avea ocazia să îți spui punctul de vedere după ce l-ai ascultat pe al lui – iar atunci va fi mult mai dispus să te audă, pentru că s-a simțit auzit și el.
    2. Validează-i perspectiva și emoțiile. Una dintre cele mai puternice unelte în comunicarea cu copilul este validarea – adică să îi transmiți că înțelegi ce simte și ce gândește, chiar dacă nu ești neapărat de acord. O frază simplă precum „Înțeleg că ești supărat pentru că nu ai voie la desene acum. Știu că îți doreai mult, chiar dacă eu am alt motiv pentru care spun nu.” poate face minuni. Copilul se simte respectat ca persoană, nu respins. Din lucrul cu părinții am remarcat că mulți se tem să spună „Te înțeleg” de frică să nu pară că renunță la autoritate sau că îi dau dreptate copilului în toate. În realitate, a-i arăta copilului că îi iei trăirile în serios nu înseamnă că răstoarnă regulile familiei, ci că pui relația mai presus de orgoliu. Un copil căruia i se spune „Îți înțeleg punctul de vedere, chiar dacă e diferit de al meu” va fi mai dispus să accepte și limitele sau deciziile părintelui, pentru că simte că nu este în competiție cu acesta, ci într-un dialog. Își dă seama că opinia lui are valoare, chiar dacă decizia finală aparține adultului.
    3. Adresază întrebări care invită la dialog, nu întrebări-capcană. Modul în care întrebăm ceva poate deschide sau închide comunicarea. Întrebările de tip „De ce ai făcut asta?!”, rostite pe un ton acuzator, îl fac pe copil să se retragă sau să se apere automat. În schimb, întrebări de genul „Ce crezi că s-a întâmplat când ai făcut asta?” sau „Cum te-ai simțit în situația aceea?” îl invită să reflecteze și să se exprime fără teamă. În cabinet, am încurajat părinții să folosească mai des „Cum…”, „Ce…” și „Oare…?” în loc de „De ce…” atunci când discută cu copiii lor. Rezultatele au fost vizibile: copiii au început să vorbească mai deschis, să explice cu cuvintele lor ce au gândit sau simțit, în loc să dea din umeri sau să spună „nu știu”. Întrebările deschise îi arată copilului că ești cu adevărat interesat să afli părerea lui, nu să-l prinzi cu greșeala. De exemplu, dacă fiul tău a desenat pe perete, în loc să răbufnești „De ce ai făcut asta?!”, poți întreba calm „Văd că ai desenat pe perete. Ce ai vrut să desenezi și cum ți-a venit ideea să desenezi acolo?”. Abia după ce îl lași să explice, poți stabili și de ce nu e în regulă acel comportament și cum poate repara greșeala (dând cu buretele, de exemplu). Astfel, copilul învață din situație, în loc să se simtă doar vinovat și rușinat.
    4. Acceptă greșelile ca parte din procesul de creștere. Știu că, din dragoste, ne dorim să ne ferim copiii de orice greșeală. Dar greșelile sunt oportunități de învățare extraordinare, dacă le abordăm cu calm și răbdare. Un copil care se teme constant că va fi pedepsit sau făcut de rușine pentru greșelile sale va alege fie să nu mai spună nimic despre ele (ca să nu fie certat), fie să mintă că “nu e vina lui”. În schimb, dacă adoptăm o atitudine de ghidaj blând, copilul va prinde curaj să recunoască atunci când a greșit și să încerce să repare. Îmi amintesc de o fetiță de 9 ani, foarte perfecționistă, care avea tendința să ascundă lucruri mărunte (cum ar fi că a vărsat suc pe canapea), de frică să nu fie certată. Părinții ei au realizat, lucrând împreună cu mine, că reacțiile lor exagerate la mici accidente o făceau să se închidă în ea. Au schimbat abordarea: în loc de țipete sau pedepse, au început să îi spună: „E în regulă, toți greșim. Haide să vedem cum putem rezolva asta împreună.” Treptat, fetița a prins curaj să recunoască singură când făcea o boacănă și, mai mult, a devenit mai atentă să repare sau să evite data viitoare, știind că nu va fi judecată aspru. Mesajul pe care trebuie să-l transmită părintele este: „Te iubesc și te sprijin chiar și când greșești. Hai să învățăm din asta.” În felul acesta, copilul nu mai simte nevoia să “nu asculte” sau să ascundă adevărul, pentru că știe că empatía și ajutorul vor fi reacția ta, nu furia oarbă.
    5. Reflectează la propriile tale experiențe din copilărie. În încheierea listei de strategii, te invit la un exercițiu personal: gândește-te cum erai tu ascultat(ă) de părinții tăi când erai copil. Ți se permitea să-ți spui părerea? Simțeai că ai cu cine vorbi fără teamă? Mulți dintre părinții cu care lucrez își dau seama că, fără voia lor, poartă mai departe “moștenirea” stilului de comunicare cu care au crescut. Dacă ai fost crescut cu ideea că “pe copii trebuie să îi vezi, nu să-i auzi” sau “copilul trebuie să asculte, nu să comenteze”, s-ar putea ca acum, ca adult, să îți fie greu să îți asculți copilul altfel, pentru că acel model vechi apare automat. E normal – așa am fost învățați, nu aveți dumnevoastră o problemă, așa am fost educați. Vestea bună este că putem rupe cercul. Putem alege conștient să fim părinți care ascultă, chiar dacă noi înșine nu am fost ascultați așa cum am fi avut nevoie. De câte ori un părinte îmi spune „parcă îl aud pe tata când țip la copilul meu”, lucrăm împreună tocmai la asta: la vindecarea vechilor răni și la schimbarea modului de comunicare. Nu trebuie să fim părinți perfecți – și noi învățăm pe parcurs. Important este să fim atenți și disponibili să ne ascultăm copiii, oferindu-le ceea ce poate nouă ne-a lipsit. În felul acesta, nu doar că ne ajutăm copilul, dar ne și vindecăm pe noi înșine, construind o relație mai sănătoasă decât am avut noi când eram mici.

    Aș vrea să subliniez un lucru important pentru mine: ascultarea autentică este o formă de iubire și respect. Când ne ascultăm cu adevărat copiii – cu blândețe, curiozitate și fără judecată – le transmitem că îi prețuim ca oameni, nu doar ca pe “niște copii care trebuie educați”. O astfel de ascultare nu slăbește autoritatea părintelui, dimpotrivă, o întărește în mod pozitiv. Un părinte care impune totul prin frică poate obține obediență de moment, însă un părinte care ascultă și ghidează cu calm și empatie obține încrederea și cooperarea sinceră a copilului său. Iar copiii care cresc cu sentimentul că pot vorbi deschis acasă vor deveni adulți echilibrați, cu o voce puternică și autentică.

    Nu e niciodată prea târziu să ne facem copilul să simtă că are un loc unde este ascultat și acceptat fără condiții. Dacă simți că ați pierdut undeva conexiunea, începeți prin a-l asculta astăzi – chiar și câteva minute, cu toată atenția dumneavoastră – și veți vedea cum, puțin câte puțin, copilul se deschide. Relația voastră se va transforma într-una în care respectul este reciproc și iubirea se simte în fiecare conversație. Ca mamă, știu că nu reușim în fiecare zi să fim răbdători și atenți – suntem oameni și avem propriile noastre griji. Dar tot ca mamă am văzut cât de mult contează să arăt că îmi pare rău ca am greșit, fără a exagera însă și astfel copilul sa devina acuzatorul, îmi cer scuze când greșesc, să încerc din nou să ascult mai bine a doua zi, să fiu sinceră și prezentă. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de părinți care să fie acolo cu sufletul, dispuși să asculte și să înțeleagă. În acest climat de rabdare și claritate, ascultarea devine naturală – atât din partea ta, cât și din partea copilului tău – iar cooperarea și armonia în familie înfloresc, pas cu pas, pe fundamentul sigur al conexiunii voastre.