Totul a început într-o sală de teatru. Era anul 2000 și intrasem timidă la un curs de artă-actorului, căutând o formă de exprimare, poate chiar o cale spre mine însămi. Acel curs sa transformat imediat într-o chemare. Am devenit voluntar în cadrul asociației care îl organiza, iar acolo, printre copii, tineri și oameni care cred în puterea binelui, mi-am găsit un prim rost.

Am înțeles, încă de atunci, că binele pe care îl lăsăm în urma noastră este singura adevărată moștenire pe care o putem oferi lumii. Nu averile, nu realizările exterioare – ci binele. De atunci, tot ceea ce am făcut a fost ghidat de această convingere –

Că doar binele și iubirea pot schimba lumea .

Am început un drum al cunoașterii și formării care ma purtat la psihologie- vocația și profesia mea și prin domenii precum dreptul, teologia, asistența socială, probațiunea și comunicarea pe care le-am studiat cu bucurie și dragoste de cunoaștere. Pentru ca ceea ce nu v-am spus încă – e faptul că pe lîngă binele pe care îmi doresc să îl fac, iubesc să învăț, toată viața mi-a placut să învăț, am iubit scoala și epoca în care m-am născut. Am vrut să învăț cât mai bine cum pot veni în întâmpinarea nevoilor celorlalți, cum pot să fiu un sprijin real pentru cei care suferă, caută, speră.

După absolvirea facultăților ( facultăților pentru ca am urmat multe și nu mă mai rușinez să îmi asum faptul că mi-a placut să învăț și îmi place structura ), am început să lucrez cu adulții – și am înțeles, cu durere, că rădăcina celor mai profunde răni ale lor se găsea în copilărie. Am descoperit cât de puternic ne modelează relațiile de atașament și anii fragili ai începutului de viață, și cât de grea este povara unei copilării trăite într-o societate traumatizantă. Așa am decis să mă specializez în lucrul cu copiii, adolescenții și părinții.

Cu copiii, pentru că am credința că, dacă sunt ajutați de mici să crească drept, vor ajunge adulți echilibrați, încrezători, întregi.
Cu părinții, pentru că mediul în care crește un copil este esențial. Oricâte instrumente aș oferi eu unui copil în cabinet, dacă mediul acasă rămâne neschimbat, nu îl ajut decât să supraviețuiască – nu să trăiască cu adevărat.

De 18 ani, conduc proiecte culturale și educaționale care oferă mai mult decât consiliere psihologică. La Casa cu Rost , centrul cultural și formativ pe care îl coordonez, oferă cursuri, ateliere și activități care răspund nevoilor copiilor și familiilor într-un mod integrat – blând, creativ, profund. Este un loc în care educația se face cu inimă și în care fiecare copil și părinte este întâmpinat cu respect, speranță și încredere.

A fi psiholog pentru mine nu este o profesie, ci un mod de a fi, aceasta vocație mea. Este felul în care am ales să slujesc binele. Este o parte din drumul meu. Și simt că voi schimba lumea în bine prin ceea ce face și voi face. Și simt că abia am început!