Trăim vremuri în care copiii sunt tot mai ocupați și tot mai triști.
Agenda celor mici este plină: meditații, cursuri de limbă străină, sporturi, olimpiade, afterschool. Însă timpul pentru joacă liberă, plictiseală creativă și conectare emoțională reală este adesea redus dramatic. În această ecuație dezechilibrată, tot mai mulți părinți observă comportamente îngrijorătoare: rosul unghiilor, ticuri nervoase, mințitul compulsiv sau retragerea socială. Ce semnalează toate acestea?
Ca psiholog și psihoterapeut, văd frecvent în cabinet copii care suferă de anxietate mascată. Semnele nu sunt întotdeauna evidente, dar ele spun o poveste care trebuie ascultată.
Rosul unghiilor (onicofagia) – ce ascunde?
Rosul unghiilor este adesea primul semnal de alarmă. Nu este un simplu obicei „prost”, ci un mecanism de autoreglare emoțională. Copilul simte o presiune pe care nu știe cum să o exprime: stresul la școală, dorința de perfecțiune, frica de a nu dezamăgi, lipsa timpului de relaxare. Când nu are un spațiu în care să-și proceseze trăirile, își „mănâncă” anxietatea la propriu.
Ticurile nervoase – semnale de tensiune acumulată
Clipitul excesiv, mișcările involuntare sau zgomotele repetitive sunt manifestări ale unei tensiuni interioare. Aceste ticuri apar de multe ori în medii solicitante emoțional, unde copilul simte că trebuie să performeze în permanență, fără pauze, fără greșeli.
Mințitul compulsiv – o strategie de supraviețuire emoțională
Copiii care mint des nu sunt neapărat neascultători, ci sunt copii care încearcă să evite critica, rușinea sau pedeapsa care cred ca va veni odată cu exprimarea nevoilor personale sau a adevărului. Uneori, aceștia mint pentru a păstra iubirea părinților, alteori pentru a se simți suficient de buni în mediun din care fac parte sau în care își doresc să acceadă. Minciuna devine un mecanism de apărare în fața unor așteptări prea mari sau a unei comunicări bazate mai mult pe autoritate decât pe empatie. Minciuna devine un aliat atunci când ”nevoia mea” depășeste acordul tău – și aici mă refer la situațiile în care copiii ți părinții își doresc lucruri diferite, iar condifiile impuse par copilului greu de îndeplinit.
Ce le lipsește copiilor de azi?
1. Joaca liberă și neprogramată
Joaca liberă este un instrument extrem de important pentru sănătatea emoțională. În joacă, copilul învață să-și regleze emoțiile, să-și folosească creativitatea, să-și rezolve conflictele. Fără ea, anxietatea se acumulează. Copiii au nevoie de timp să fie doar… copii.
2. Plictiseala – spațiu pentru idei și autoreglare
Plictiseala este o sursă de gândire creativă și autoreflecție. Când copilul are un moment în care „nu are nimic de făcut”, mintea lui începe să creeze. Este momentul în care se nasc povești, întrebări, jocuri imaginative și o mai bună conectare cu nevoile. Fără plictiseală, apare suprasolicitarea și pierderea inițiativei.
3. Un mediu care cultivă gândirea critică, nu doar performanța
Copiii care sunt învățați să gândească critic, să pună întrebări, să greșească și să învețe din greșeli, sunt mai puțin anxioși și mai încrezători. Din păcate, mulți cresc în medii unde sunt „instruiți” să memoreze, să repete, să nu greșească – sub bagheta lui POȚI. Acest model blochează gândirea autonomă și îi face să se teamă de eșec. Iar teama de eșec dă nastere lui NU POT, NU SUNT SUFICINET DE BUN, NU o să reușesc.
Ce pot face părinții?
- Oferiți timp zilnic pentru joacă liberă adica fără reguli și fără scop educațional.
- Permiteți-le să se plictisească. Nu umpleți fiecare minut cu activități.
- Ascultați cu empatie și fără judecată. Uneori, o întrebare simplă „Cum te simți cu adevărat?” poate schimba totul.
- Evitați etichetele precum „mincinos”, „leneș”, „nervos” – în spatele lor se ascunde o emoție care are nevoie să fie înțeleasă.
- Încurajați greșelile ca parte din procesul de învățare.
- Modelați gândirea critică și creativă, prin conversații deschise, prin joacă și prin CURIOZITATE față de gândirea lor.
Rosul unghiilor, ticurile nervoase sau mințitul nu sunt probleme izolate, ci manifestări ale unei anxietăți acumulate într-un mediu care cere mult și oferă puțin pentru forul interior al copilului: puțin timp liber, puțină joacă, puțină libertate de gândire. Să ne reamintim că un copil echilibrat emoțional nu este acela care știe totul, ci acela care se simte înțeles, liber să creeze și iubit chiar și atunci când greșește.
🧠 Cum ajută gândirea critică în depășirea anxietății la copii?
Gândirea critică este mai mult decât o abilitate cognitivă – este un instrument de reglare emoțională. Un copil care este învățat să gândească critic învață, de fapt, să pună sub semnul întrebării gândurile automate, gîndurile care îl blochează, fricile iraționale și interpretările catastrofice. În loc să creadă „Nu sunt bun de nimic” pentru că a greșit la un test sau cineva l-a criticat, învață să se întrebe: „Este adevărat? Ce pot face diferit data viitoare? Pot să întreb ce anume face persoana să creadă acest lucru?”
Acest tip de reflecție reduce anxietatea, pentru că îl ajută pe copil să își recâștige controlul asupra situației și să nu fie prizonierul propriilor frici și proprie voci critice. În plus, gândirea critică îl învață să observe sursele presiunii externe – așteptările, comparațiile sociale – și să se raporteze la ele cu discernământ, nu cu teamă.
🎨 Creativitatea – o ancoră emoțională în fața anxietății
Creativitatea nu este doar despre artă – desen, muzică sau povestiri frumoase. Este, în esență, o formă de exprimare emoțională aș putea spune – vindecătoare.
Copilul creativ are acces la o lume interioară bogată, în care fricile pot fi transformate în povești, tensiunile pot deveni culori pe o pânză, iar nesiguranțele – personaje pe care le poate controla. Prin artă, joc simbolic sau construcții imaginative, copilul procesează ceea ce nu poate spune în cuvinte. Creativitatea îi oferă un spațiu sigur în care poate explora, elibera și înțelege emoțiile care altfel l-ar copleși. În plus, stimularea creativității antrenează reziliența, încrederea în sine și capacitatea de a găsi soluții – toate arme importante împotriva anxietății.
10 markeri ai anxietății la copii
(semnale pe care părinții și educatorii ar trebui să le observe cu atenție)
- Rosul unghiilor, tragerea de păr, scărpinatul compulsiv
– manifestări fizice repetitive, deseori inconștiente, care exprimă tensiune internă. - Ticuri nervoase (clipit des, grimase, mișcări involuntare ale corpului)
– expresii ale stresului psihic acumulat și al unei suprastimulări emoționale. - Dureri de burtă sau de cap fără cauză medicală clară
– somatizări frecvente în cazul anxietății nespuse, mai ales la copiii mici. - Dificultăți de somn (adorm greu, se trezesc des, au coșmaruri)
– mintea anxioasă rămâne activă și în timpul nopții, ceea ce afectează calitatea somnului. - Teama excesivă de separare de părinți
– refuzul de a merge la grădiniță sau școală, plânsul sau agățarea de adult. - Perfecționism exagerat și frica de greșeală
– copilul evită activități noi de teamă să nu greșească sau să nu fie criticat. - Iritabilitate, accese de furie sau plâns aparent nejustificat
– anxietatea poate apărea mascată sub forme de agresivitate sau hipersensibilitate. - Mințitul compulsiv sau evitarea subiectelor dificile
– strategii prin care copilul încearcă să evite confruntarea cu fricile sau rușinea. - Dificultăți de concentrare și randament scăzut la școală
– o minte preocupată de griji nu mai are loc pentru învățare. - Tendința de izolare socială sau dependență excesivă de adulți
– anxietatea îl face pe copil să evite interacțiunile spontane, să se retragă din grup.
Să vedem dincolo de comportamente și să ascultăm emoțiile
Anxietatea la copii nu arată mereu a frică sau plâns. Uneori se ascunde sub ticuri discrete, minciuni sau furie. Alteori, e un copil care râde, dar are stomacul strâns de teamă.
Într-o lume în care cei mici sunt împinși să performeze, să exceleze, să fie „cei mai buni”, uităm uneori să-i lăsăm să fie pur și simplu copii. Să se joace. Să se plictisească. Să creeze. Să-și pună întrebări.
Ca psiholog, văd zi de zi câtă nevoie au copiii de spații emoționale sigure, de părinți care văd dincolo de comportamente și de adulți care înțeleg că joaca, creativitatea și gândirea critică nu sunt mofturi, ci nevoi fundamentale pentru sănătatea lor.
Haideți să ne oprim din alergarea spre „mai mult” și să privim cu adevărat la cine sunt copiii noștri. Pentru că un copil văzut, ascultat și susținut este un copil care învață să trăiască fără frică.
