Ce se ascunde în spatele lui „Nu pot”: între teamă, neîncredere și perfecționism
„Nu pot.”
„Nu știu.”
„Nu are rost, oricum o să greșesc.”
„Sunt prost.”
Sunt expresii pe care le aud frecvent în cabinet, venind de la copii care, în realitate, ar putea face multe – dacă nu s-ar teme, dacă nu s-ar simți judecați, dacă ar simți că au voie să greșească.
În spatele acestui aparent simplu „nu pot” se ascund emoții complexe, dureroase, care cer să fie înțelese, validate și conținute.
- „Nu pot” ca mască pentru teamă
Pentru mulți copii, „nu pot” este o formă mascată de teamă:
Teama de eșec
Teama de a fi comparat cu ceilalți
Teama de a fi judecat sau respins
Teama de a nu fi iubit dacă nu reușește
ATENȚIE : Acești copii nu se tem de sarcină în sine, ci de ceea ce înseamnă un posibil eșec în ochii adulților importanți din viața lor.
- Perfecționismul paralizant
Uneori, în spatele lui „nu pot” se află un copil cu standarde mult prea înalte pentru vârsta lui. Un perfecționist precoce, care nu îndrăznește să înceapă dacă nu este sigur că va ieși perfect.
Perfecționismul poate fi alimentat de:
Așteptări parentale nerealiste
Presiunea performanței școlare
Lipsa permisiunii de a greși
Perfecționismul – masca a unui copil foarte inteligent și sensibil
De multe ori, în cabinet, perfecționismul este văzut ca o „problemă de corectat”. Însă, ca psiholog și psihoterapeut, știu că în spatele acestei nevoi de perfecțiune se ascunde adesea un copil extrem de inteligent, introspectiv și sensibil.
Copiii perfecționiști nu sunt „prea exigenți” întâmplător. Sunt copii care:
- observă detalii pe care alții nu le văd
- au o capacitate de autoanaliză peste medie
- gândesc în termeni de „bine” și „corect” încă de mici
- simt cu durere dezamăgirea sau critica
- pot intui sau imagina așteptările nespuse ale adulților
Acești copii nu urmăresc perfecțiunea din vanitate, ci dintr-o nevoie de validare și siguranță.
Acești copii preferă să nu încerce deloc decât să încerce și să nu reușească „destul de bine”.
- Vocea critică din interior
Copiii interiorizează foarte repede vocea adultului. Cei care aud des „nu ești atent”, „iar ai greșit”, „nu vezi ce ușor e pentru ceilalți?” dezvoltă o voce critică internă, care le șoptește mereu că nu sunt suficienți.
„Nu pot” devine astfel o formă de resemnare: copilul crede că nu merită să încerce.
- Anxietatea de performanță
Unii copii trăiesc în permanență cu frica de a fi evaluați, notați, observați. Această anxietate de performanță se manifestă adesea prin:
Evitarea temelor grele
Refuzul de a participa la ore
Renunțarea la concursuri sau proiecte
Pentru ei, „nu pot” este o baricadă protectoare împotriva unui stres pe care nu îl pot gestiona încă.
- Neîncrederea în sine
În spatele unui „nu pot” se află adesea un copil care nu crede că are valoare în afara reușitei.
Poate a fost comparat des cu alți copii
Poate nu i-au fost recunoscute sau doar văzute calitățile
Poate nu a fost lăsat să învețe prin încercare și eroare
Această neîncredere se instalează ca un virus tăcut care le blochează curiozitatea, inițiativa și curajul.
Sau din propria voce critică.
- Etichetele – autoîmplinirea profeției…
Etichetele ca „ești leneș”, „ești neatent”, „nu te duce capul”, ”te duce capul, dar nu vrei” se lipesc adânc și dureros. Copilul ajunge să creadă că nu are rost să încerce, pentru că deja i s-a spus cine e. „Nu pot” devine o profeție care se autoîmplinește.
Ce are nevoie copilul când spune „nu pot”?
Nu sfaturi. Nu insistență. Nu explicații. Ci:
Validare emoțională: „Îți e greu acum și e în regulă.”
Comunicare autentică: „Sunt lângă tine, hai să încercăm împreună.”
Spațiu de încercare fără presiune
Permisiunea de a greși: „A greși e un pas în învățare, nu o tragedie.”
Oglindire de folos și realistă: „Ai mai reușit lucruri grele înainte. Poți și acum.”
Reflecție pentru părinți și profesori
Când auziți „nu pot”, întrebați-vă:
Ce simte copilul acum?
Ce mesaj interior și-a spus despre sine?
Cum pot eu să-l ajut să se vadă altfel?
„Nu pot” nu e un verdict. E o fereastră deschisă spre o lume interioară bogată, dar adesea rănită. Iar rolul nostru, ca părinți, educatori sau terapeuți, nu este să forțăm fereastra să se închidă, ci să fim acolo, blând, când copilul are curajul să o deschidă puțin câte puțin.
Ce să NU spui când copilul spune „nu pot”
Cuvintele contează. Iată ce e bine să evităm:
„Ba da, sigur că poți!” – sună ca o negare a ceea ce simte copilul
„E ușor, toți copiii fac asta!” – declanșează comparația și rușinea
„Nu mai spune prostii!” – adâncește vocea critică deja existentă
Toate aceste răspunsuri, deși bine intenționate, pot deveni pentru copil o formă subtilă de invalidare. Când copilul spune „nu pot”, ceea ce exprimă de fapt nu este o lipsă de capacitate, ci o emoție profundă: teamă, rușine, nesiguranță sau chiar un perfecționism paralizant.
Ca psiholog și psihoterapeut, văd des în cabinet copii care își blochează inițiativa din cauza acestor emoții. Iar cheia nu este să îi „motivăm” rapid, ci să le vedem emoția și să o conținem.
Primul pas: Validarea emoției
Când copilul spune „nu pot”, răspunsul ideal începe cu empatie și curiozitate:
„Ce te face să simți că nu poți?”
„Te-a speriat ceva?”
„Vrei să-mi spui ce ai simțit în momentul ăsta?”
Copilul are nevoie să știe că îi vedem emoția, nu că vrem să o „reparăm” rapid. Asta creează spațiul pentru reconectare și deschidere la nou, la comunicare, la prezentă.
Exemplu din cabinet: Desenul fără presiune
În cabinetul meu, atunci când desenăm împreună, le spun copiilor dinainte:
„Aici nu e un examen. Nu e un concurs de desen. Nu e o școală de artă. Aici desenăm pentru că vrem să ne exprimăm. Nu contează tehnica.”
De multe ori, copiii ezită să deseneze, spunând „Nu știu să desenez.” Dar în spate nu este lipsa de abilitate, ci frica de a fi evaluați, comparați, criticați.
Îi încurajez astfel:
„Sigur că este loc să învățăm mereu lucruri noi. Dar aici avem voie să greșim. Și dacă ai impresia că nu iese bine, poți să-mi ceri ajutorul. Putem să învățăm împreună.”
Ce funcționează în locul încurajărilor grăbite?
- Validarea emoției
„E în regulă să te simți nesigur uneori.”
- Reflectarea trăirii
„Pari puțin speriat… e prima dată când încerci?”
- Crearea unui spațiu sigur de explorare
„Aici nu trebuie să iasă perfect. Poți doar să încerci.”
- Oferirea sprijinului, nu a presiunii
„Dacă ai nevoie de ajutor, sunt lângă tine.”
- Înlocuirea comparației cu progresul personal
„Uite cât ai crescut față de cum făceai acum o lună!”
Ce învață copilul când îl vedem cu adevărat
Când nu grăbim copilul să „poată”, ci îl însoțim acolo unde este, el învață că:
Este văzut și acceptat cu tot cu fricile și neputințele lui
Emoțiile sale sunt valide și gestionabile
Are voie să greșească și să ceară ajutor
Curajul vine mai degrabă din prezentă și conectare cu nevoia, cu emoția, nu din presiune.
Ajută-l să le înțeleagă și să transforme emoțiile – cu blândețe și încredere.
Programează o sesiune de consiliere pentru copilul tău:
0734131377 – whatsapp [email protected]
Contactează-mă pentru workshopuri dedicate părinților: