Cum să recunoști burnoutul emoțional la copii
Semne, cauze și ce poți face ca părinte sau profesor
Burnoutul emoțional la copii este un subiect prea puțin discutat și adesea trecut cu vederea.
Ca psiholog și psihoterapeut și o experiență în lucrul cu copiii de peste 20 de ani, am observat, cu durere, cât de ușor punem etichete grele pe umerii fragili ai celor mici: „obraznic”, „leneș”, „iresponsabil”, „rău”.
Dar realitatea este mult mai complexă. Copiii nu sunt „răi”. Comportamentele lor dificile sunt adesea strigăte de ajutor. Semnale discrete – sau, uneori, foarte vizibile – că ceva din interiorul lor s-a rupt sau este în dezechilibru.
Ce este burnoutul emoțional la copii?
Burnoutul emoțional la copii este o stare de epuizare psihică și afectivă, cauzată de stres cronic, presiuni continue sau lipsa unui mediu sigur și empatic. Deși termenul este mai des asociat cu adulții, în special în contexte profesionale, copiii experimentează și ei suprasolicitare emoțională – doar că se exprimă altfel.
Trigerii burnoutului la copii
Copiii pot fi copleșiți de factori pe care noi, adulții, îi considerăm minori sau „parte din viață”. Iată câțiva dintre cei mai frecvenți trigeri:
- Presiunea academicăspecifică generației actuale – așteptări mult prea mari, concursuri, note, comparații, o sumedenie de cursuri extrascolare
- Program supraîncarcat
- Lipsa de timp pentru joacă și relaxare
- Conflicte în familie sau între părinți
- Absența conectării emoționale cu adulții semnificativi -adulții îi compară pe copiii lor cu ei înșiși, cu modul lor de a acționa,d e a se adapta. Stimulii actuali sunt însă cu totul alții. Și noi nu îi putem ține într-o bulă.
- Excesul de stimuli (ecrane, activități, informație)
- Lipsa rutinei și a siguranței – mai ales de a spune ce simt
- Bullyingul sau excluderea socială
Semne ale burnoutului emoțional la copii
Copiii nu vin la noi și ne spun: „Sunt epuizat emoțional.” Ei ne vorbesc prin comportamente. Iată câteva semnale de alarmă:
- Iritabilitate constantă, izbucniri de furie neobișnuite
- Refuzul de a merge la școală
- Scăderea performanțelor școlare sau pierderea interesului
- Probleme de somn sau coșmaruri
- Tristețe aparentă „fără motiv”
- Lipsă de motivație și retragere socială
- Dureri de cap sau de burtă frecvente, fără cauză medicală
De ce punem etichete greșite
Suntem tentați să interpretăm aceste comportamente ca fiind obraznicie, neascultare sau lipsă de responsabilitate. Și, din păcate, atât părinții, cât și profesorii, tind să corecteze „comportamentul”, fără să înțeleagă cauza.
Dar, de fiecare dată când un copil se comportă „rău”, întrebarea corectă nu este: „Ce e în neregulă cu el?”, ci „Ce nevoi nu îi sunt împlinite?”
Nevoile de bază ale copiilor – mai adânci decât credem
La fel ca noi, adulții, copiii au nevoie de:
- Siguranță (fizică și emoțională)
- Conectare (să simtă că sunt văzuți, auziți și iubiți)
- Validare emoțională (să li se spună: „Înțeleg ce simți.”)
- Joacă liberă și timp de calitate
- Autonomie (să aibă alegeri și să fie implicați în decizii)
- Sens și scop (da, și copiii au nevoie să simtă că au un rost)
Dacă am privi comportamentul copiilor prin prisma piramidei lui Maslow, am realiza că multe dintre reacțiile lor sunt răspunsuri directe la nevoi neîmplinite.
Dar de multe ori, nevoile emoționale ale copiilor sunt mai ample decât ne arată piramida: un copil poate avea haine, mâncare și un acoperiș deasupra capului, cursuri, jocuri dar dacă nu simte că este iubit necondiționat, dacă nu este ascultat sau valorizat, se va simți nesigur și singur – și va reacționa în consecință.
Ce putem face noi, ca adulți
- Să ne oprim din a pune etichete
Un copil nu este „rău”. E un suflet în formare, care strigă după ajutor. - Să ascultăm cu empatie
Ce ne spune comportamentul lui? Ce simte? Ce nevoie exprimă? - Să ne educăm emoțional
Înainte să cerem copiilor să se autoregleze, noi trebuie să știm să gestionăm propriile emoții. - Să oferim rutine și siguranță
Predictibilitatea este terapie pentru un copil aflat în haos interior. - Să cerem ajutor specializat, când e nevoie
Burnoutul emoțional netratat poate duce la anxietate, depresie, tulburări de somn sau de comportament. Un psiholog pentru copii poate fi o ancoră, dar nu așteptați să facă miracole, pentru ca terapeutul petrece o ora cu copilul, iar dumneavoastă și ceilalți adulți din viata sa, cât și mediul academic -167 de ore într-o săptămână.
Copiii nu au nevoie de pedepse sau etichete. Au nevoie de înțelegere, de prezența noastră conștientă, de timp și, mai ales, de conectare reală.
Dacă începem să privim copiii cu ochii inimii, nu cu grila judecății, vom descoperi că fiecare „criză” e de fapt o oportunitate de a fi mai aproape de ei. Iar burnoutul emoțional poate fi prevenit – sau vindecat – dacă alegem să fim cu adevărat acolo în viața copiilor noștri.