Decalajele de vârstă de la școală

Cum afectează decalajele de vârstă de la școală dezvoltarea copiilor: între competiție toxică și presiuni inutile

Într-o lume din ce în ce mai grăbită, părinții  ajung să se întreacă adesea nu doar în a-și susține copiii, ci și în a-i împinge înaintea dezvoltării lor naturale. Această competiție nevăzută, dar constantă, se reflectă dureros în decalajele de vârstă din clasele școlare, mai ales în primii ani de școală. Astfel, într-o clasă pregătitoare sau în clasa I, putem găsi copii de 5 ani și jumătate în aceeași bancă cu copii de 7 ani sau de chiar 7 ani + . O diferență care, în termeni de dezvoltare neuropsihologică, înseamnă o lume întreagă.

Decalajul nu e doar o chestiune de cifre

În aparență, un an nu pare o diferență semnificativă. Dar în viața unui copil mic, fiecare lună aduce achiziții importante: control emoțional, dezvoltare a limbajului, capacitate de concentrare, motricitate fină și, nu în ultimul rând, încredere în sine. Când un copil este împins prematur într-un mediu competitiv, alături de colegi mai mari, mai siguri și mai stabili emoțional, începe să se vadă „mai puțin bun”. Încet, dar sigur, își formează o imagine de sine fragilă: „eu nu sunt destul de bun”, „ceilalți sunt mai deștepți decât mine”.

Cine plătește prețul grabei? Copilul.

Mulți părinți, în dorința de a le oferi un start cât mai rapid în viață, aleg să-și înscrie copiii mai devreme la școală. Din păcate, nu iau în calcul pregătirea emoțională a copilului, ci doar performanțele cognitive punctuale sau dorința de a nu-l „lăsa în urmă”. Astfel se naște o presiune care nu are nimic de-a face cu nevoile reale ale copilului. Școala devine o luptă de supraviețuire, nu un spațiu de învățare și creștere firească.

Efecte pe termen lung

Copiii mai mici din clasă sunt adesea mai obosiți, mai retrași, mai predispuși la anxietate de performanță. În loc să fie sprijiniți în ritmul lor, sunt comparați cu cei mai avansați, iar sistemul de notare sau observațiile constante din partea adulților le întăresc senzația de eșec. În timp, acest lucru poate duce la evitarea provocărilor, frica de greșeală și chiar la abandon școlar emoțional – copilul e „prezent”, dar nu mai participă cu adevărat la actul educațional.

O competiție între părinți, nu între copii

De multe ori, în spatele acestor decizii stă o formă de competiție între părinți: „al meu știe deja literele, poate merge la școală”, „nu vreau să-l țin în grădiniță încă un an, să nu piardă timpul”. Însă această grabă este despre noi, adulții. Copilul are nevoie de timp să crească, să-și întărească rădăcinile. A grăbi un mugur să înflorească nu-l face mai frumos, ci mai vulnerabil.

Decalajele de vârstă de la școală

Ce putem face ca părinți?

1. Să respectăm ritmul copilului, nu al societății sau al altor părinți.

2. Să ne informăm: maturitatea emoțională e la fel de importantă ca cea cognitivă.

3. Să cultivăm încrederea, nu presiunea: copilul nu este un proiect, ci o ființă în formare.

4. Să alegem bine momentul intrării în sistemul școlar – uneori, un an în plus de joacă ghidată și explorare poate însemna o viață întreagă de echilibru.

Un copil împins înaintea timpului său poate părea la început un „campion”. Dar în spatele zâmbetului obosit și al ochilor care evită contactul se poate ascunde un suflet care nu a avut timp să-și construiască temelia. Iar noi, părinții, trebuie să ne întrebăm: vrem să ne creștem copiii ca într-o cursă, sau ca într-o poveste în care fiecare etapă are rostul ei?

Programează o evaluare psihologică pentru copilul tău – pentru un start sănătos în viața școlară.